Cât trebuie să dormim pentru a ne menţine sănătoşi

Articolele din această secțiune

Somnul reprezintă un aspect foarte important în viaţa noastră şi este esenţial pentru sănătatea organismului. Cu toate acestea, în ultima vreme, puţine sunt persoanele care se bucură de un somn odihnitor. Specialiştii ne avertizează, însă, că nerespectarea duratei necesare de somn ne poate îmbolnăvi.

Stresul, stilul de viaţă nesănătos, anumite afecţiuni sau programul de lucru nepotrivit sunt doar câteva dintre motivele pentru care cei mai mulţi oameni pierd ore bune de somn. „O mare parte din populaţie nu doarme suficient din cauza stresului sau a obiceiurilor nesănătoase, a orelor de muncă suprapuse orelor de somn sau din cauza unor boli”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, dr. Vera Eniko Pall, medic pneumolog în cadrul cabinetului Verasante din Constanţa.

Dr. Pall ne-a mai spus că cei care nu dorm suficient riscă să devină diabetici, depresivi, dar se pot îmbolnăvi şi de cancer sau afecţiuni ale inimii. „Conform oamenilor de ştiinţă, durata şi calitatea somnului pot favoriza apariţia a diferite probleme de sănătate. Astfel, creşte riscul de diabet, depresie şi anxietate, boli cardiace, cancer, deteriorare a memoriei, slăbire a sistemului imunitar sau acumulare de kilograme în plus”, a menţionat pneumologul.

Cum ne dăm seama că nu dormim suficient?

Dr. Vera Pall a precizat că durata de somn necesară diferă de la om la om în funcţie de vârstă. „De exemplu, adulţii trebuie să doarmă între 7 şi 9 ore pe noapte, însă fiecare individ este diferit şi poate avea nevoie de mai multe sau mai puţine ore de somn.”

Un somn bun are efecte benefice asupra organismului şi contribuie la menţinerea stării de sănătate, de aceea ar trebui să acordăm o atenţie mai crescută acestui aspect şi să urmărim semnele care ne avertizează că nu dormim cât ar trebui. „Persoanele care nu se odihnesc suficient se trezesc cu greu dimineaţa şi sunt mai obosite decât atunci când se culcă, le este foarte greu să se concentreze, au stări frecvente de somnolenţă în timpul zilei şi se simt deprimate şi lipsite de chef”, a explicat dr. Pall.

Odihna eficientă îmbunătăţeşte creativitatea

Funcţionarea normală a creierului este influenţată de orele pe care le petrecem dormind. Dr. Vera Pall ne-a informat că, în timpul somnului, activitatea creierului continuă, dar în mod diferit faţă de starea trează. Înregistrarea activităţii electrice a creierului a dus la stadializarea etapelor de somn. „În urma unui studiu publicat de BBC News, cercetătorii au descoperit că faza somnului numită REM (somn cu mişcări oculare rapide sau somn cu vise), este importantă pentru asimilarea informaţiilor noi şi pentru a crea o reţea mai bogată de date care poate fi de folos pe viitor”, a spus medicul pneumolog.

Potrivit studiului menţionat de dr. Pall, voluntarii care au avut parte de un somn liniştit înainte de a fi supuşi unor teste, au rezolvat problemele de gândire mai uşor. Astfel, oamenii de ştiinţă au constatat că faza de somn REM îmbunătăţeşte creativitatea cu aproximativ 40%.

Prea puţin somn creşte riscul de diabet şi obezitate

Conform dr. Vera Pall, studiile oamenilor de ştiinţă americani au demonstrat că cei care dorm mai puţin de şapte-opt ore pe noapte prezintă un risc cu 75% mai mare de obezitate. În urma cercetărilor s-a descoperit faptul că lipsa somnului afectează nivelul hormonilor şi poate produce o senzaţie mai mare de foame, condiţii în care funcţiile metabolismului încetinesc şi îngreunează procesul de slăbire.

În plus, persoanele care nu se odihnesc şapte sau opt ore în timpul nopţii se pot îmbolnăvi mult mai uşor de diabet. „Riscul de a face diabet de tip 2 este de două ori şi jumătate mai mare în cazul celor care nu se odihnesc cât trebuie. Mai mult, există studii care fac corelaţii între apariţia bolilor cardiovasculare şi un somn agitat. De asemenea, persoanele care plâng în timpul somnului sau sunt agitate au un risc mai mare de a suferi boli neurologice”, a adăugat medicul pneumolog.

Ce trebuie să faci pentru a avea un somn eficient?

Cei care vor să aibă parte de un somn odihnitor şi să evite apariţia insomniei, ar trebui să ţină cont de câteva sfaturi, consideră dr. Pall. „Pentru a te asigura că te odihneşti suficient, trebuie să te obişnuieşti să te culci aproximativ la aceeaşi oră, astfel încât organismul să se obişnuiască să doarmă la o anumită oră. De asemenea, ar trebui să eviţi alimentele care conţin cofeină sau energizante după ora 16:00 şi mesele abundente seara, iar somnul de după-amiază nu trebuie să depăşească 30 de minute”, a spus medicul.

Mai mult, medicul recomandă ca înainte de culcare să ne relaxăm cu o plimbare, să citim o carte, să evităm emisiunile televizate agitate sau filmele violente şi să nu pierdem orele de somn în faţa calculatorului. Un alt sfat ar fi să creăm o atmosferă potrivită pentru somn într-o cameră întunecată şi mai răcoroasă, cu un pat confortabil şi multă linişte.

Articol publicat în www.cugetliber.ro în 15 Mai 2012. Autor: Alexandra MALACHI


Articole din secțiunea: Articole Medicale pe-nțelesul tuturor