Obiceiurile proaste de somn vă îmbolnăvesc

Articolele din această secțiune

Majoritatea pacienţilor care suspectează că suferă de apnee de somn (afecţiune caracterizată de oprirea respiraţiei, preţ de câteva minute, de mai multe ori pe noapte) ajung la medic pentru că sforăie şi sunt aduşi, în general, de partenerii de viaţă, care asistă la fazele dramatice din timpul somnului. „Diagnosticul se stabileşte în urma înregistrării unei nopţi de somn şi, trebuie reţinut, există persoane care sforăie dar nu suferă de apnee în somn”, a afirmat dr. Vera Eniko Pall, din cadrul cabinetului de pneumologie Verasante.

Există o serie de factori de risc, ce duc la apariţia sindromului de apnee de somn, care pot fi ţinuţi sub control de pacienţi. Iată care sunt aceşti factori de risc, de care trebuie să se păzească fiecare:

  • obezitate - aproximativ 70% din pacienţii cu apnee de somn sunt obezi;
  • circumferinţa cefei mai mare de 43 cm la bărbat şi de 40 cm la femeie;
  • anomalii ale oaselor craniului la nivelul cavităţii bucale, nazale sau a faringelui;
  • consumul de alcool sau medicamente (hipnotice sau sedative), înainte de culcare creşte riscul apariţiei apneei de somn;
  • fumatul - nicotina este un relaxant al musculaturii care menţine deschise căile aeriene, astfel se produce colapsul căilor respiratorii;
  • dormitul pe spate;
  • obiceiuri de somn proaste, precum culcatul la ore şi în locuri diferite.

Articol publicat în www.cugetliber.ro în 11 februarie 2013. Autor: Florentina BOZÎNTAN


Articole din secțiunea: Articole Medicale pe-nțelesul tuturor